Un deținut a fost găsit spânzurat de gratiile unei toalete din Penitenciarul Craiova

Un deținut a fost găsit spânzurat de gratiile unei toalete din Penitenciarul Craiova
Publicat: 23/02/2013, 14:53
Actualizat: 04/02/2019, 20:37

Un deținut în vârstă de 36 de ani, încarcerat la Penitenciarul Craiova, a fost găsit spânzurat de gratiile exterioare ale unei toalete, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj declanșând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Craiova, Cătălin Borleanu, deținutul a fost găsit, sâmbătă dimineață, în jurul orei 9.00. Deținutul a cerut să meargă la toaletă, iar acolo s-a spânzurat cu o sfoară de gratiile exterioare, a preciat sursa citată.

Deținutul a fost găsit de către ceilalți deținuți care i-au anunțat pe ofițerii supraveghetori.

„Decesul a fost constatat de către medicul penitenciarului. Persoana privată de libertate nu era în evidențele medicale cu afecțiuni psihice în tratament, fiind folosit la activități productive în interiorul penitenciarului. A fost declanșată cercetarea internă, referitoare la acest incident”, a declarat Cătălin Borleanu.

La fața locului au ajuns criminaliștii, dar și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj care anchetează cazul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va...
Salata cu piept de pui și brânză feta. Preparatul care te ajută să scapi de...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Medeea Marinescu, despre ultima apariție a lui Florin Piersic la spectacolul susținut împreună
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă febră a aurului a cuprins lumea